Pune punct conflictelor. Alege medierea! 0752-231-573Suna acum!

Cum sa iti convingi sotul/sotia sa accepte medierea?

Redau mai jos un articol redactat de Leah Hadley, mediator cu experiență, consilier financiar acreditat, analist financiar pentru divorț cu master în domeniul criminalisticii financiare. Desigur că acest articol nu este doar o simplă traducere a articolului inițial, ci și o adaptare la situațiile cu care românii se confruntă în aceste tipuri de conflicte.

 

După ce a trecut prin propriul său divorț, după o căsnicie de 10 ani, Leah Hadley și-a setat drept scop ușurarea procedurii de divorț, ajutând partenerii să treacă cât mai ușor și mai puțin dureros prin această procedură generatoare de stres.

În articolul de față, mediator Leah Hadley spune că una dintre provocările inițiale ale procedurii de mediere este incercarea de a-l convinge pe celălalt partener să accepte procedura. 

Când căsătoria dintre două persoane este pe cale de a se finaliza și amândoi aleg drumuri separate în viață, este foarte dificil ca cei doi să ajungă la un numitor comun și să accepte procedura medierii. 

Leah Hadley oferă câteva sfaturi pe care le puteți folosi pentru a-l convinge pe celălalt că medierea este cea mai bună soluție:

Fiți pregătiți – ca în orice situație, pregătirea este imperios necesară. Deși nu trebuie să fiți experți în mediere, este esențial să aveți suficiente cunoștințe cu privire la această procedură pentru a înțelege mai bine ce anume vă interesează. Documentați-vă câte puțin despre ce implică medierea, inainte de a iniția procesul. S-ar putea să găsiți tot ce trebuie să știți printr-o simplă căutare pe Google, însă dacă nu sunteți convinși de autenticitatea informațiilor găsite pe Internet, puteți contacta un specialist pentru a vă informa mai amănunțit. 

Comunicați cu atenție când cereți soțului/soției să apelați la mediere 

După ce aveți toate detaliile necesare despre mediere puteți să îi comunicați soțului/soției despre această intenție de a alege termenii separării prin mediere. Alegeți un moment în care nu vă aflați în conflict aprins. Nu alegeți momentele tensionate pentru a comunica cu partenera/partenerul pe acest subiect. Așteptați până când atmosfera este ceva mai liniștită. Atunci este momentul oportun pentru comunicare.

În unele cazuri, conversația directă, față în față, duce direct către conflict. Insă, dacă acest lucru se aplică și în cazul vostru, nu înseamnă că nu puteți apela la mediere pentru rezolvarea situației voastre. Incarcați să trimiteți un email sau un sms. Acest lucru nu numai că îi oferă celeilalte persoane câteva minute sau chiar câteva ore de gândire asupra răspunsului, dar îi permite și să facă acest lucru fix în momentul în care îl consideră oportun. 

In cazul în care nici una dintre aceste modalități nu funcționează, atunci apelați la serviciile unui mediator pentru a trimite o invitație la mediere celeilalte părți (prin poștă sau prin email). 

Impartășiți resursele – dacă ați finalizat cercetările și documentația cu privire la mediere, impărtășiți aceste informații acumulate cu soțul/soția. Dacă aceste informații au reușit să vă convingă pe voi că medierea este cea mai bună opțiune, atunci la rândul vostru puteți să vă convingeți partenerul de acest aspect,  iar dacă nu reușiți, atunci apelați la mediator ca să facă el acest lucru. 

Focusați-vă atenția pe beneficiile pe care le oferă medierea

Medierea oferă:

Confidențialitate

Să pui interesele tale și ale familiei pe primul loc

Un control mai mare asupra rezultatului final

Accesibilitate și multe alte lucruri benefice. 

Nu fortați problema – idiferent ce faceți, nu fortați partenerul să accepte medierea. În mod ideal, doriți o soluționare pe cale amiabilă, iar mânia sau iritarea celeilalte părți va duce la frustrare de ambele părți.

Iată mai jos o serie de intrebări comune pe care soțul/soția le-ar putea avea în ceea ce privește medierea:

1.Care este costul procedurii de mediere?

Fiecare mediator își percepe onorariul în funcție de anumite criterii după ce face o analiză riguroasă a întregii situații conflictuale. Alegeți-vă întâi mediatorul în funcție de experiența pe care o are în domeniul care vă interesează, apoi aflați de la acesta onorariul. Costurile vor fi in mod cert inferioare costurilor generate de un proces în fața instanței de judecată. Experiența mediatorului și expertiza sa în acest domeniu sensibil este cel mai important criteriu după care acesta va fi ales!

2.Cum mă pregătesc pentru divorțul prin mediere?

Fiind pregătit pentru mediere, nu numai că grăbești procesul, dar, de asemenea, vei obține rezultate favorabile pentru tine. Pentru pregătirea pentru mediere se recomandă următoarele lucruri:

•Enumerați-vă preocupările

•Găsiți soluții posibile pentru preocupările dvs.

•Enumerați-vă întrebările

•Colectați documentele financiare necesare pentru luarea deciziilor

•Să aveți proprietatea evaluată, în caz că este necesar

•Să aveți pix și hârtie sau laptop pentru a vă lua notițe

•Să vă cunoașteți agenda pentru a putea planifica următoarea ședință de mediere

3.Cât durează finalizarea divorțului prin mediere?

Sunt anumiți factori în funcție de care este determinată durata procesului de mediere:

•Cât de pregătiți sunteți

•Cât de complicate sunt problemele ce trebuie abordate

•Cât de dispuși sunteți amândoi pentru a face compromisuri în favoarea unei soluționări rapide și pașnice a conflictului

•Profesionalismul și abilitățile mediatorului

•Disponibilitatea de a programa întâlniri

Dacă aveți întrebări suplimentare despre mediere sau despre cum să abordați subiectul medierii cu soțul/soția dvs., contactați-ne. Am fi bucuroși să discutăm despre întrebările și preocupările dvs.

Sursa: https://www.mediate.com/articles/hadley-get-your-spouse.cfm

 

MEDIEREA ESTE SOLUTIA!

AFLA MAI MULTE la telefon 0752.23.15.73 sau pe e-mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. !

Dr. Simona Maria VLĂDICA

Mediator autorizat

 

Testimoniale

simonamariavladica5„Prin mediere conflictele sunt privite dintr-o alta perspectiva, ceea ce duce la rezolvarea lor mai rapida...
MEDIATOR LECTOR UNIV. DR. SIMONA MARIA VLĂDICA

Citeste mai departe...

 

Contact

address

Adresa:
Str. Campului, nr. 20 E, Otopeni, Ilfov

phone

Telefon:
0752-231-573

email

Email:
Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

: