Pune punct conflictelor. Alege medierea! 0752-231-573Suna acum!

Video

Copiii au nevoie de ambii parinti

De ce anume are nevoie un copil pentru a se dezvolta normal? Pentru ca orice copil să se dezvolte într-un mod cât mai frumos este bine să îi satisfacem încă din prima zi de naştere nevoile primare: alimentaţie, îmbrăcăminte, odihnă etc.

Însă la fel de importante sunt şi nevoile lui afective. Stabilirea legăturilor şi relaţiile mamă-copil respectiv tată-copil sunt în egală măsură importante în dezvoltarea copilului pe tot parcursul vieţii. Cine crede că poate avea rol dublu de mamă şi tată, se înşeală.

Atunci când un copil este împiedicat să aibă o relaţie armonioasă cu unul dintre părinţi, efectele negative se manifestă pe termen lung şi nu sunt de neglijat. Abuz emoţional este orice comportament, gest sau convingere care îl determină pe copil să-şi piardă încrederea în celălalt părinte şi să afecteze legătura emoţională cu celălalt părinte.

Copiii nu trebuie să devină arme ale adulţilor în răfuielile cu fostul sau actualul partener.

Copiii nu trebuie să fie alienaţi parental!

Sursa: ARPCC


Alienarea parentala si suferinta emotionala a minorilor

Lector univ. dr. Simona Maria Vlădica, psiholog, a atras atenţia asupra faptului că alienarea parentală reprezintă un abuz emoţional asupra copilului.

„Alienarea parentală este o practică prin care un părinte care divorţează, atacă emoţional relaţia celuilalt părinte cu copilul. La cel mai simplu nivel alienarea parentală reprezintă un set de strategii pe care părintele alienator le folosește pentru a ȋnverșuna copilul ȋmpotriva celuilalt părinte. Acest abuz emoţional este realizat, de cele mai multe ori, cu intenţia de a câștiga beneficii materiale, sau ca pedeapsă pentru suferinţa emoţională. Prin abuzul emoţional asupra minorului, părintele alienator doreşte un avantaj competitiv în faţa Instanţei de judecată. Prin gânduri, acțiuni și maniere verbale sau non-verbale copilului i se induc anumite idei, cu scopul de a-l face să creadă cǎ celălalt părinte este dușmanul sau”,  a explicat lector univ. dr. Simona Maria Vlădica.

Astfel, de cele mai multe ori, problemele apar atunci când sentimentele de furie ale părintelui asupra fostului partener nu se vindecă, ci devin și mai intense. Cu toate acestea, lector univ. dr. Simona Maria Vlădica a declarat că există şi anumite posibilităţi de a preveni această problemă gravă. „Rezolvarea conflictului  dintre cei doi foşti soţi se poate realiza prin obligarea lor de către Instanţi să mergă  la psiholog, aceştia să ajungă la minimum 5 şedinţe de psihoterapie care vor conduce la deblocarea canalului de comunicare şi la aplanarea conflictului. Continuarea psihoterapiei de către ambii foşti soţi va conduce la o relaţie de normalitate între cei doi, cu efecte directe asupra lor şi copiilor lor.”

Referindu-se la motivul pentru care unii copii ajung să accepte alienarea şi să fie de acord cu părintele alienator, specialistul a explicat faptul că „Oamenii în general nu pot sta nefericiţi pentru perioade lungi de timp, aşa că fie sunt nefericiţi pentru toată acea perioadă de timp, fie ajung să îi iubească pe răpitori şi s să se identifice cu ei. Acest comportament apare din teama de a pierde părintele de care s-au ataşat emoţional şi spre a nu fi părăsit sau abandonat. La baza mecanismului stă incapacitatea de a face faţă traumei, de a supravieţui fricii şi violenţei la care este supus subiectul, indiferent de ce formă ia această violenţă.”

Alienarea este un abuz asupra copilului întrucât duce la privarea copilului de o relație afectuoasă şi normală cu unul dintre părinți:„Părintele alienator condiționează copilul, îi oferă îngrijire în funcție de comportamentul pe care îl pretinde iar părintele retrage afecțiunea datorată copilului atunci când acesta nu participă la campania de denigrare.

Lector univ. dr. Simona Maria Vlădica a mai afirmat că rezultatele expertizei psihologice îi ajută şi pe părinţi să înţeleagă şi să conştientizeze mai bine fazele şi procesele prin care trece copilul lor, astfel încât aceştia pot fie să stopeze exercitarea anumitor acţiuni nepotrivite, fie să îşi adapteze procesul de îngrijire şi educaţie la nevoile pe care le au minorii, şi nu la nevoile lor personale de adulţi.


Abuzurile in familie sunt o problema de sanatate publica

Abuzurile ȋn familie sunt o problemǎ de sǎnǎtate publicǎ, iar un pǎrinte nefericit este o calamitate naționalǎ pentru cǎ acesta nu mai reușește sǎ transmitǎ valori, a afirmat conf. univ. dr. Florian Gheorghe.

„Tot ceea ce am ascultat  astǎzi m-a fǎcut sǎ mǎ gȃndesc la faptul cǎ ar trebui sǎ numim conferința „drama judecǎtorului ȋn cauzele cu minori.” (...) Dacǎ membrii unei familii pot asigura menținerea intergritǎții ȋn fața perturbǎrilor de mediu și reușesc sǎ menținǎ o bunǎ comunicare ȋn perioadele dificile, abia atunci se poate vorbi despre adevǎratul concept de familie. Țin sǎ precizez patru axiome: copilul are ca model ȋn viațǎ pe pǎrintele fericit, binele se ȋnvațǎ doar de la cel care te iubește, copilul are ca model ȋn viațǎ pǎrintele care progreseaza și care oferǎ soluții, oamenii au un comportament moral doar dacǎ au ceva de apǎrat. De asemenea, trebuie precizat cǎ ura este doar o dragoste ȋnșelatǎ și, deseori, acest lucru trebuie explicat pǎrinților. Eșecul alegerii partenerului de viața nu ȋnseamnǎ eșecul vieții.”

De asemenea, ȋn ceea ce privește efectele abuzurilor pe termen lung, specialistul a declarat cǎ la nivel mondial, aspectul traumatologiei pe termen lung tinde sǎ fie din ce ȋn ce mai pus sub semnul ȋntrebǎrii: „Nu se  mai vorbește de datorie și sacrificiu ȋn niciun domeniu și nici ȋn cazul familiei. Dacǎ ȋn copilǎrie trebuințele de bazǎ nu au fost satisfacute acestea se transformǎ, cel mai adesea, ȋn scopurile vieții de adult. Mai mult, dacǎ trebuințele de dezvoltare personalǎ nu au fost satisfǎcute ȋn copilarie, ele se pierd. (...) Oamenii au capacitatea miraculoasǎ de a se reface, iar din acest motiv aspectul traumatologiei pe termen lung este pus sub semnul ȋntrebǎrii.”

Declarațiile au fost fǎcute ȋn cadrul conferinței "Necesitatea expertizei psihologice a copilului și familiei ȋn procesul de stabilire a condițiilor exercitǎrii autoritǎții pǎrintești", organizatǎ de Tribunalul București, Institutul de Psihologie Judiciarǎ și Sǎnǎtatea Media Group.


Expertiza psihologica, un instrument diferit de ancheta psiho-sociala

Ȋn cadrul conferinței „Necesitatea expertizei psihologice a copilului și familiei ȋn procesul de stabilire a condițiilor exercitǎrii autoritǎții pǎrintești”, dr. Ștefan Iulian - Laurențiu, psiholog și președintele Institutului de Psihologie Judiciarǎ din Romȃnia a evidențiat principalele diferențe dintre expertiza psihologicǎ și ancheta psiho-socialǎ.

„Expertiza psihologică poate fi definită ca un demers profesional de concepţie analitică, o cercetare cu caracter știinţific, realizată de către un psiholog competent, recunoscut și atestat în domeniu, la cererea unui organ judiciar sau a părţilor, finalizată printr-un raport, care conţine opiniile de specialitate ale expertului cu privire la una sau mai multe probleme de ordin psihologic, de care depinde, sau, care sunt considerate relevante, pentru soluţionarea cauzei judiciare. Expertiza psihologicǎ  acționeazǎ ȋn primul rȃnd asupra convingeri intime a magistratului, aceasta trebuie sǎ influețeze ȋn mod obiectiv acestǎ convingere. (...) Am observat cǎ de foarte multe ori aceste rapoarte de anchetǎ psiho-socialǎ nu țin cont de nevoia realǎ a actului de justiție,  sunt foarte formale și nu ating niciunl dintre obiectivele pe care noi le considerǎm necesare.”, a explicat dr. Ștefan Iulian - Laurențiu.

Specialistul a mai specificat și faptul cǎ ȋn cazul anchetei sociale avem de-a cu o altǎ profesie, cea de asistent social dar și alte ghiduri care nu coincid cu cele ale psihologilor. Mai mult, ancheta socialǎ realizatǎ de cǎtre un asistent social este un act independent distinct: „Ancheta psihosocialǎ se ȋndepǎrteazǎ de interesul superior al minorului, aceasta este organizatǎ de instituțiile publice cu atribuții ȋn domeniu ( Autoritatea Tutelarǎ, DGASPC) , ȋn timp ce expertiza este realizatǎ de un psiholog independent. Ancheta psihosocialǎ surprinde doar aspecte superficiale ale relației copil-pǎrinte. Pe de altǎ parte, expertiza psihologicǎ este un instrument  specializat care  constǎ ȋn analiza psihologicǎ a relație  dintre copil și pǎrinții acestuia. Cele  douǎ sintagme nu se pot confunda sub aspect profesional și științific, deoarece sunt diferite și complementare, potrivit CEDO.”

Ancheta psiho-socialǎ are și cȃteva lacune evidențiate de președintele Institutului de Psihologie Judiciarǎ din Romȃnia: „Ancheta psiho-socialǎ este mai mult un act de constatare, tip anchetǎ ȋn care observațiile sunt neprofesionale, acesta surprinde doar aspectele aparente ale relației copil-pǎrinți, conține declarații ale pǎrților evaluate psihologic (“tata a spus”, “mama a spus”, “copilul a spus”) pentru a motiva actele de constatare iar motivația concluziilor se raporteazǎ la declarații, la comportamentele dovedite la momentul anchetei.”

Specialiștii prezenți la conferințǎ au mai discutat și despre necesitatea moodernizǎrii anchetei psiho-sociale și despre separarea acesteia ȋn douǎ pǎrți constitutive, ancheta socialǎ – care sǎ fie fǎcutǎ ȋn continuare de  cǎtre  DGASPC –uri  și  expertiza psihologicǎ  ce poate fi realizatǎ doar de un psiholog (expert psiholog) independent.

Conferința "Necesitatea expertizei psihologice a copilului și familiei ȋn procesul de stabilire a condițiilor exercitǎrii autoritǎții pǎrintești”, desfǎșuratǎ pe 4 aprilie, a stat sub organizarea Tribunalului București, a Institutului de Psihologie Judiciarǎ și a Sǎnǎtatea Media Group, la inițiativa dr. Simona Maria Vlǎdica.


Deschidere Partea III eveniment “Necesitatea expertizei psihologice a copilului si a familiei in procesul de stabilire a conditiilor exercitarii autoritatii parintesti”

Judecătorul Cristiana Crăciunescu, şeful catedrei Dreptul familiei din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, a explicat că în cauzele de divorţ cu copii, cei mici se pot afla ȋn situaţii foarte delicate din cauza raporturilor de conflict dintre părinţi.

Specialistul a declarat și cǎ în cauzele cu minori, judecătorul trebuie să lucreze cu alți specialiști precum: psihologi, cu educatori, asistenţi sociali, pentru cǎ de cele mai multe ori o hotǎrȃre judecǎtoreascǎ poate schimba destinul unui copil. „Noul Cod Civil aduce o nouǎ perspectivǎ ȋn domeniul relației copil-pǎrinţi, ȋn special asupra problemelor pe care un divorț le aduce cu sine. Noua reglementare aduce o astfel de schimbare care trebuie ȋnțeleasǎ și aplicatǎ astfel ȋncȃt sǎ creeze un mediu favorabil unui copil traumatizat. Judecǎtorul de familie nu este un judecǎtor tipic, el trebuie sǎ fie și puțin psiholog și comunicator, pedagog și lucrǎtor social și trebuie sǎ gǎseascǎ un limbaj comun cu specialiștii din aceste profesii. Ȋntȃlnirea de astǎzi este un ȋnceput de drum, un pas ȋn gǎsirea acestui limbaj comun care pentru noi, judecǎtorii, este foarte important pentru soluționarea corectǎ a cauzelor ȋn care sunt implicați copii.”, a afirmat judecătorul Cristiana Crăciunescu.

Și dr. Ștefan Iulian - Laurențiu, psiholog și președintele Institutului de Psihologie Judiciarǎ din Romȃnia a reamintit faptul cǎ nu a mai existat o astfel de ȋntȃlnire ȋntre magistrați și experți psihologi dar și faptul cǎ trebuie creat un standard  ȋn ceea ce privește expertiza psihologicǎ: „Existǎ deja o practicǎ, ȋnsǎ din opinia psihologilor aceasta este una nefericitǎ. Trebuie creat un standard ȋn ceea ce privește expertiza psihologicǎ pe care o oferim instanțelor de judecatǎ.  Atunci cand vorbim de copil, este nevoie de o identificare corectǎ a factorilor psihologici prezenți ȋn relația copil-pǎrinți. (...) Ne dorim sǎ creǎm un standard de calitate al expertizelor psihologice, care sǎ nu mai aibǎ un  limbaj bombastic.  Judecǎtorii nu trebuie sǎ fie impresionați iar datoria psihologilor este sǎ transmitǎ informații care pot fi ȋnțelese de judecǎtori. Trebuie sǎ gǎsim ȋmpreunǎ o linie de mijloc și sǎ fim utili actului de justiție.”, a explicat președinte Institutului de Psihologie Judiciarǎ din Romȃnia. Conferința „Necesitatea expertizei psihologice a copilului și familiei ȋn procesul de stabilire a condițiilor exercitǎrii autoritǎții pǎrintești”, desfǎșuratǎ pe 4 aprilie 2014, a fost organizatǎ de Tribunalul București,  Institutul de Psihologie Judiciarǎ și Sǎnǎtatea Media Group.


Deschidere Partea II eveniment “Necesitatea expertizei psihologice a copilului si a familiei in procesul de stabilire a conditiilor exercitarii autoritatii parintesti”

Pentru prima oarǎ ȋn Romȃnia, judecǎtorii care judecǎ ȋn cauzele cu minori și familie, s-au ȋntȃlnit la o conferințǎ cu experții psihologi, pentru a cǎuta ȋmpreunǎ și a gǎsi cele mai bune soluții pentru stabilirea adevǎrului și rezolvarea optimǎ a dosarelor cu minori.

Preşedintele Colegiului Naţional al Psihologilor din România, Mihai Aniţei, a ținut sǎ menționeze cǎ aceastǎ ȋntȃlnire este o premierǎ pentru Romȃnia, fiind o primǎ ȋntȃlnire ȋntre psihologi și judecǎtori: „Se contureazǎ ȋn psihologie aceastǎ nouǎ specializare, de expertizǎ, un sistem de formare clinicǎ și judiciarǎ a experților psihologi pentru ca onorata ligǎ a judecǎtorilor romȃni sǎ poatǎ apela cu ȋncredere la aceștia.”

Mihai Aniţei a mai subliniat și faptul cǎ audierea minorului este un teren fragil, ȋn care atenția trebuie sǎ fie concentratǎ asupra minorului: „Suntem pe un teren fragil al vieții de familie, ȋn care cel mai mult suferǎ copilul, suntem datori sǎ facem tot ceea ce trebuie pentru trauma sǎ fie suportabilǎ. Psihologii trebuie sǎ aibǎ o expertizǎ foarte bunǎ ȋn ceea ce privește evaluarea minorului. Din pǎcate, ȋn prezent se fac numeroase erori ȋnsǎ evidențiez faptul cǎ acestea se pot ȋndrepta pentru ca actul de justiție sǎ fie perfectat.”

Profesorul Tudorel Butoi, membru în Consiliul Director al Institutului de Psihologie Judiciară, a recunoscut cȃt de grea este procedura de  audiere a unui minor: „În calitate de procuror criminalist, de peste 30 de ani, speţele de la Poliţia Capitalei în care am fost implicat şi care aveau minori victime, minori martori, minori infractori ne-au creat mari probleme, inclusiv sentimentul de teamă, pentru că este foarte greu să fii stăpân pe un teren fragil. Emotivitate, labilitate, teama faţă de major, persistenţa încă în lumea ludică, unde lururile încă nu sunt dezvoltate, discernământul sărac, comportamentul duplicitar actoricesc ne-au creat mari probleme.

Profesorul Tudorel Butoi a mai atras atenția și asupra faptului cǎ adevǎrații experți sunt cei numiți de breaslǎ, criticȃnd tendinţa Ministerului de Justiţie de a "înregimenta specialişti": „Judecǎtorii trebuie sǎ accepte experți din afara Ministerului Justitiei pentru cǎ aceștia sunt ȋn egalǎ mǎsurǎ capabili sǎ rǎspunda necesitǎților actului justitiei. Ȋn cadrul institutului de psihologie judiciarǎ formǎm cea de-a treia generație de specialiști psihologi judiciari.(...)Noi când vrem să convingem instanţa de o realitate psihologică mergem în doctrină, în tratat, în citat, nicio afirmaţie nu e gratuită. Ceea ce găsiţi azi însă, sunt nişte poveşti deranjante din punct de vedere al acurateţii ştiinţifice, care vin din partea aşa-zisei anchete sociale care face şi profilul psihologic, al copilului şi al părintelui, şi cum stau ei cu veniturile, toate într-o maioneză, într-o povestioară care ar putea fi făcută de oricare alt cetăţean. În specialitatea noastră, elaborăm un raport care răspunde exigenţelor cu care instanţele sunt obişnuite", a mai specificat Tudorel Butoi.

La inițiativa dr. Simona Vladica, conferința "Necesitatea expertizei psihologice a copilului și familiei ȋn procesul de stabilire a condițiilor exercitǎrii autoritǎții pǎrintești" a fost organizatǎ de Tribunalul București, Institutul de Psihologie Judiciarǎ și Sǎnǎtatea Media Group.


Deschidere Partea I eveniment “Necesitatea expertizei psihologice a copilului si a familiei in procesul de stabilire a conditiilor exercitarii autoritatii parintesti”

Expertiza psihologicǎ este un instrument de evaluare aflat ȋn plinǎ dezvoltare ȋn Romȃnia, ȋn special ȋn ultimii ani, ȋntrucȃt aceasta poate ajuta ȋn mod direct judecǎtorii ȋn gestionarea ȋn special a proceselor cu minor.

La deschiderea conferinței "Necesitatea expertizei psihologice a copilului și familiei ȋn procesul de stabilire a condițiilor exercitǎrii autoritǎții pǎrintești", experții magistrați și psihologi au arǎtat cȃt de importantǎ a fost ȋntȃlnirea de pe data de 4 aprilie pentru a se ajunge la o colaborare fructoasǎ ȋntre cele douǎ profesii, pentru rezolvarea unei probleme spinoase și anume abordarea copilului ȋn instanțǎ.

„Vom analiza astǎzi un subiect extrem de delicat pentru toți cei care au sau care vor avea copii, și care,  ȋntr-un moment al vieții, se vor afla ȋn impas. Din pǎcate, dacǎ se ajunge la instanțǎ, ȋncepe traumatizarea copilului. Ne-am ȋntȃlnit astǎzi pentru a gǎsi cele mai bune soluții pentru ca  minorii sǎ nu aibǎ de suferit ȋn urma unui litigiu de divorț. Am alǎturi de mine oameni cǎrora le pasǎ și care vor sǎ se implice.”, a declarat lector univ. dr. Simona Maria Vlădica, psiholog.

Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat, în cadrul dezbaterii cǎ judecǎtorii vor sǎ fie ajutați de psihologi  sǎ ȋnțeleagǎ mai bine cea ce se ȋntȃmplǎ cu copilul pe tot parcursul procesului, din punct de vedere psihologic dar și cǎ magistraţii specializați ȋn dreptul familiei şi-au dat seama că au nevoie să-şi dezvolte abilităţi particulare în relaţionarea cu minorii: „Judecătorii noştri sunt extrem de preocupaţi de această arie. Avem magistraţi specializaţi în soluţionarea cauzelor cu minori şi de familie, iar ei şi-au dat seama că le trebuie şi un alt gen de mijloace care să îi ajute în a stabili contactul cu minorii în procedurile judiciare. Sper că psihologii ne vor ajuta să relaţionăm şi să înţelegem mai bine psihologia acestora şi, nu aş vrea să fiu răutăcioasă, şi psihologia unora dintre părinţi, care, pe fondul procedurilor mai relaxate şi a dispoziţiilor moderne în materie de familie, au ajuns să derapeze destul de mult în ceea ce priveşte mijloacele legale pe care le utilizeză şi felul în care înţeleg să apeleze la acestea pentru a relaţiona şi a-şi păstra copiii lângă ei".

Conferinta "Necesitatea expertizei psihologice a copilului și familiei ȋn procesul de stabilire a condițiilor exercitǎrii autoritǎții pǎrintești" a fost organizatǎ de Tribunalul București, Institutul de Psihologie Judiciarǎ și Sǎnǎtatea Media Group, la  inițiativa dr. Simona Maria Vlǎdica.


 

Notar Vasilica Craciun – “Conditiile autentificarii Acordului de Mediere”

În cadrul conferinței despre practicile de mediere și beneficiile lor, Notar Vasilica Craciuna discutat despre "Conditiile autentificarii Acordului de Mediere".

"Părţile sunt cele care decid dacă aleg să meargă la Instanţa Judecătorească sau la Notar în funcţie de timpul pe care îl au la dispoziţie, faţă de încrederea pe care o au în celălalt specialist care trebuie să ducă la final stingerea acelui litigiu”, a precizat Notar Vasilica Craciun.

Sănătatea Media Group a organizat ieri, 3 iulie 2014 un eveniment inedit, în cadrul căruia au fost discutate practicile de mediere și beneficiile acestora. Intitulată "Bune practici în mediere – Impactul Deciziei Curţii Constituţionale asupra Medierii", dezbaterea a reunit peste 130 de judecători, procurori și mediatori, consilieri jurdici și avocați din toată țara. Întâlnirea a fost un adevărat succes întrucât profesioniștii din sistemul juridic și mediatorii au avut ocazia să-și expună punctele de vedere privind medierea și să vină cu noi informații privind acest domeniu, ce se află în continua dezvoltare.


Mediator Ilie Dorin - "Medierea penala - scopul imediat si mediat al medierii penale"

În cadrul conferinței despre practicile de mediere și beneficiile lor, Mediator Ilie Dorina discutat despre "Medierea penala - scopul imediat si mediat al medierii penale".

"Noi mediatorii avem altfel de rol nu un rol în dosarul penal", a precizat Mediator Ilie Dorin.

Sănătatea Media Group a organizat ieri, 3 iulie 2014 un eveniment inedit, în cadrul căruia au fost discutate practicile de mediere și beneficiile acestora. Intitulată "Bune practici în mediere – Impactul Deciziei Curţii Constituţionale asupra Medierii", dezbaterea a reunit peste 130 de judecători, procurori și mediatori, consilieri jurdici și avocați din toată țara. Întâlnirea a fost un adevărat succes întrucât profesioniștii din sistemul juridic și mediatorii au avut ocazia să-și expună punctele de vedere privind medierea și să vină cu noi informații privind acest domeniu, ce se află în continua dezvoltare.


Mediator Adriana Mihai – "Medierea intre si cu Institutii si Autoritati Publice"

În cadrul conferinței despre practicile de mediere și beneficiile lor, Mediator Adriana Mihai a discutat despre “Medierea intre si cu Institutii si Autoritati Publice” exprimându-și îngrijorarea cu privire la această decizie și felul în care este portretizată medierea.

“Activitatea de mediere continuă să pătrundă în acest sector fascinant al Instituţiilor şi Autorităţilor Publice, există dovezi care demonstrează succesul şi beneficiile pe care le aduce în special în economisirea de resurse publice bugetare.”

Disputele cu şi între Instituţiile şi Autorităţile Publice implică de multe ori servicii, regulamente şi alte acţiuni care afectează relaţiile dintre cetăţeni, oameni politici, proprietari de afaceri, organzaţii non profit şi chiar oficiali guvernamentali.

Sănătatea Media Group a organizat ieri, 3 iulie 2014 un eveniment inedit, în cadrul căruia au fost discutate practicile de mediere și beneficiile acestora. Intitulată "Bune practici în mediere – Impactul Deciziei Curţii Constituţionale asupra Medierii", dezbaterea a reunit peste 130 de judecători, procurori și mediatori, consilieri jurdici și avocați din toată țara. Întâlnirea a fost un adevărat succes întrucât profesioniștii din sistemul juridic și mediatorii au avut ocazia să-și expună punctele de vedere privind medierea și să vină cu noi informații privind acest domeniu, ce se află în continua dezvoltare.


Mediator Dorin Badulescu – Presedintele Consiliului de Mediere

Sănătatea Media Group a organizat ieri, 3 iulie 2014 un eveniment inedit, în cadrul căruia au fost discutate practicile de mediere și beneficiile acestora. Intitulată "Bune practici în mediere – Impactul Deciziei Curţii Constituţionale asupra Medierii", dezbaterea a reunit peste 130 de judecători, procurori și mediatori, consilieri jurdici și avocați din toată țara.

Evenimentul a fost deschis de Judecător Mădălina Afrăsinie, Președinte Secția a VI-a Comercială, Tribunalul București, plăcut impresionată de numărul mare de persoane prezente la dezbatere. "Sper să fie o conferință interactivă și să învățăm unii de la ceilalți.", a declarat aceasta. Cuvântul a fost apoi luat de Dorin Bădulescu, Președintele Consiliului de Mediere care a discutat despre propunerile legislative ale Asociației de Mediatori și despre reconceptualizarea informării despre cadrul legislativ. De asemenea, acesta a evidențiat beneficiile evenimentelor de acest gen aduse medierii și întregului sistem judiciar.

„Doresc să vă urez bun venit şi să vă mulţumesc că participaţi într-un număr atât de mare. Cred că aceste întâlniri sunt cele care pot aduce beneficii medierii şi profesioniştilor în mediere, ca de altfel, întregului sistem judiciar. Consider că este necesară o consultare a mediatorilor. Este adevărat că există câteva propuneri legislative din partea Asociaţiei de Mediatori, iar în acest moment ar trebui să mergem pe o reconceptualizare a informării şi evident pe o discuţie extrem de elaborată în ceea ce priveşte cadrul legislativ”, a precizat mediator Dorin Badulescu.


Mediator Dr. Simona Vladica: Medierea – Singura solutie rapida de rezolvare a cauzelor de malpraxis medical

În cadrul conferinței "Bune practici în mediere – Impactul Deciziei Curţii Constituţionale asupra Medierii", Mediator Dr. Simon Vlădica a susținut prezentarea “Medierea – Singura soluție rapidă de rezolvare a cauzelor de malpraxis medical”. Întrucât imaginea medicilor și a spitalelor este grav afectată în urma cazurilor de malpraxis, în principal din cauza mass mediei, Mediator Dr. Simona Vlădica propune promovarea procesului de mediere în astfel de situații.

În prezentarea sa, Mediator Dr. Simona Vlădica Simona Vlădica explică beneficiile medierii în cazurile de malpraxis. Astfel, folosind medierea în primul rând ambele părți implicate câștigă timp și bani, costurile fiind mult mai mici, comparativ cu un proces. În plus, medierea oferă numeroase aspecte pozitive în ceea ce privește psihicul părților implicate: se scapă de stresul unui proces, iar părțile implicate au ocazia să discute despre ceea ce s-a întâmplat. Nu în ultimul rând, recurgând la mediere, cazurile nu mai pot fi mediatizate, aceasta fiind confidențiale.

De asemenea, Mediator Dr. Simona Vlădica a susținut că mediatorul ar trebui să aibă niște cunoștințe minime de psihologie întrucât medierea se bazează pe comunicare. Legislațiile naționale din multe țări europene impun proceduri alternative de rezolvare a disputelor în cazurile de malpraxis. Studiile arată că atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii, medierea a ajuns să rezolve un procent extrem de mare de cazuri de malpraxis medical, potrivit prezentării susținute de Mediator Dr. Simona Vlădica.

Sănătatea Media Group a organizat ieri, 3 iulie 2014 un eveniment inedit, în cadrul căruia au fost discutate practicile de mediere și beneficiile acestora. Intitulată "Bune practici în mediere – Impactul Deciziei Curţii Constituţionale asupra Medierii", dezbaterea a reunit peste 130 de judecători, procurori și mediatori, consilieri jurdici și avocați din toată țara. Întâlnirea a fost un adevărat succes întrucât profesioniștii din sistemul juridic și mediatorii au avut ocazia să-și expună punctele de vedere privind medierea și să vină cu noi informații privind acest domeniu, ce se află în continua dezvoltare.

 


Despre mediere si beneficiile ei, intr-o conferinta inedita la Bucuresti

Sănătatea Media Group a organizat in data de 3 iulie 2014, la Tribunalul Bucuresti, un eveniment inedit, în cadrul căruia au fost discutate practicile de mediere și beneficiile acestora. Intitulată "Bune practici în mediere – Impactul Deciziei Curţii Constituţionale asupra Medierii", dezbaterea a reunit peste 130 de judecători, procurori și mediatori, consilieri jurdici și avocați din toată țara.

Evenimentul s-a adresat magistratilor judecatori si procurori, mediatorilor din toată țara, consilierilor juridici si avocatilor, totul desfasurandu-se intr-o dezbatere legată de rolul si importanta medierii in solutionarea litigiilor. Astfel, cei prezenti la eveniment au avut oportunitatea de a pune intrebari si de a dialoga cu unii dintre cei mai renumiti magistrati si mediatori din Romania, in domeniul de interes.

               Obiectivul principal al evenimentului a constat in realizarea unei conferinte interactive intre profesionistii din sistemul juridic si mediatori, pe aceasta tema. Toti speakerii au discutat, impreuna cu cei prezenti in sala, cele mai importante, actuale si de interes subiecte privind rolul si importanta medierii in solutionarea litigiilor, precum :

·       “Impactul Deciziei Curţii Constituţionale asupra Medierii”

·       “Motivarea Deciziei Curtii Constitutionale”

·       “Consfinţirea Acordului de Mediere”

·       “Aspecte privind medierea în raporturile dintre profesionişti”

·       “Condiţiile autentificării Acordului de Mediere”

·       “Medierea între şi cu Instituţii şi Autorităţi Publice”

·       “Medierea în faza de urmărire penală”

·       “Medierea penală - scopul imediat şi mediat al medierii penale”

·       “Medierea în conflictele individuale de muncă” 

·       “Medierea în conflictele de familie”

·       “Medierea – Singura solutie rapida de rezolvare a cauzelor de malpraxis medical”

·       “Intervenţia mediatorului în procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă” 

·       “Principiul reciprocităţii în medierea  diferendelor comerciale”

·       “De lege ferenda privind medierea”

Astfel, si-au prezentat lucrările Judecător Mădălina Afrăsinie, președinte secția a VI-a Civilă, Tribunalul București; Judecător Coman Georgeta - Judecătoria Sector 3; Prof. Dr. Av. Vasile Nemeş; Notar Lili Crăciun; Procuror Nicoleta Stuparu; Mediator Adriana Mihai; Mediator Ilie Dorin; Mediator Mirela Dragu; Mediator Simona Vlădica; Mediator Carmen Sanda; Mediator Daniel Vieru si Mediator Constantin Asofronie.

 
 

Sursa www.exploremedicinetv.ro

Testimoniale

laurentiu-belusicaVasta experinta medicala dobandita de-a lungul carierei mi-a aratat ca, de cele mai multe ori, in spatele unui conflict exista...
MEDIATOR CONF. UNIV. DR. LAURENȚIU BELUȘICĂ

Citeste mai departe...

simonamariavladica5„Prin mediere conflictele sunt privite dintr-o alta perspectiva, ceea ce duce la rezolvarea lor mai rapida...
MEDIATOR LECTOR UNIV. DR. SIMONA MARIA VLĂDICA

Citeste mai departe...

 

Contact

address

Adresa:
Str. Campului, nr. 20 E, Otopeni, Ilfov

phone

Telefon:
0752-231-573

email

Email:
Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.">oAceastă adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

: